"OMAGIU CARTII SI CULTURII VASLUIENE"
Meridianul nr. 43, joi 31 noiembrie 2019
Joi, 24 octombrie, 2019, în Sala de manifestări cu mult public a Bibliotecii Judetene Vaslui, a fost o importantă manifestare culturală, în organizare privată, cu titlul de mai sus.
De programul acesteia ati luat la cunoștintă din paginile publicatiei noastre, din afișe, din comentariile numerosului public. O primă observatie: ca de obicei n-au lipsit scriitori din Iași, din Bacău (însuși președintele filialei Uniunii Scriitorilor, Dumitru Brăneanu), și ne-a onorat conducătorul și sufletul Ansamblului Privighetorile Zeletinului, profesorul erou Nicolae Popa.
Între orele 10 și 11 sau organizat interesante expozitii de carte, de presă, de pictură, de grafică, cu primplan pentru Asociatia Artă, Cultură și Traditie, condusă de inimoasa Viorica Ghenghea.
Cam la fix a început derularea unui program care a curs conform cerintelor unui spectacol de inimă, cu sunet, lumină și culoare (bârlădencele au venit în costume nationale, ca și cei de la
Privighetorile Zeletinului, ca și sotii Maria și Vasile Bulai, prieteni ai noștri de o viată).
Prezentarea cărtilor lui D.V.Marin, respectiv, „101 vasluieni pentru 100 de ani”, „111 valori nationale pentru Vaslui” și „Jale și eroism românesc la Cotu Donului… și după!” a fost mai scurtă decât de obicei, pentru că mai era pe listă și cartea de caricaturi ale lui Nicolae Viziteu (cel mai de seamă caricaturist din toate timpurile, din judetul Vaslui), „ Zâmbete pe... NeVe” iar prezentatorul acesteia se arăta foarte grăbit, mai erau și pe masă și în expozitie alte câteva opere însemnate ale lui Valeriu Lupu, Dumitru Brăneanu, Viorica Ispir etc.
Un moment distinct a fost legat de prezentarea nr. 19 al MERIDIANULUI CULTURAL ROMÂNESC, revistă care se difuzează pe 4 continente și înregistrează 556 de colaboratori din toată lumea. Adevărat triumf al Curentului cultural informational vasluian. Alt moment distinct: minutul de reculegere pentru creatorii de mare autoritate dispăruti recent: Avram D. Tudosie, Ion Gheorghe Pricop, genevezul Ștefan Racovitză, mare prieten al valuienilor(os de domn).
Considerăm, de la bun început, că prezenta elevilor de la Liceul Ion Mincu sub îndrumarea prof.dr. Pavel Toma și a celor de la Liceul „Procopiu” sub conducerea unei apreciate doamne profesoare au fost elemente participative stimulative pentru actorii principali. De fapt pentru toată lumea care a trăit intens actul cultural, „decanul scriitorilor vasluieni” Ion Mâcnea arătându-se încântat și
de public și de calitatea manifestării. Mai retras a fost, ca de obicei, poetul Mihai Apostu, venit de la Biblioteca sa din comuna lui Victor Ion Popa, Dodești.
Până după ora 14, chiar sa petrecut cu vorbe (spusa lui Ion Creangă), cântecul celor de la „Artă și Traditie”, cavalul lui Vasile Bulai, piesele din concerte interpretate de trioul din Ansamblul
amintit. Destul de putin timp am acordat expozitiilor, dar subliniem ambitia pentru lucrări valoroase ale tuturor celor din grupul cultural condus de Viorica Ghenghea. Nu putem trece peste excelenta evolutie a interpretei de muzică populară Genoveva Tufă Porumb din Bârlad, cu o voce blagoslovită de Dumnezeu.
Tot așa, nu putem trece peste momentul acordării Premiilor Revistei internationale MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC, care poartă numele celor carei stimulează pe creatori:Alexandru Ionescu, Marin Dumitru, Valeriu Lupu, Dumitru Brăneanu. Au primit premiile: Gabriela Ana Balan, Mihaela Băbușanu, Cătălin Simpetru, Viorica Ghenghea. Din păcate na fost prea mult timp pentru a se citi din creaii (mai multe) ale celor premiati.Dar… au citit din creatiile lor ieșenii Gheorghe Bălăceanu, Vasile Larco, reprezentanti ai Cenaclului Păstorel – ALPI și prieteni personali ai directorului M.C.R. Vasile n-a uitat epigrama
pentru D.V. Marin, alături de alte câteva recitate:
Din Podu Turcului, Marin un salt făcu
Și-ajunse pe la Podu – Nalt
Așa că dumnealui din pod în pod
A dat de al culturii dulce rod.
Remarcabile interventii au avut dr. Valeriu Lupu, un mare spirit animator al judetului Vaslui, Dumitru V. Marin, cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile, Dumitru Brăneanu, Președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, Th. Pracsiu în prezentarea volumului „Zâmbete pe…NeVe” după prezentarea „oficială” a Luminitei Șerban, binecuvântărea și lecturarea Diplomei de Onoare de către părintele Cosmin Gubernat delegat al Episcopiei Hușilor și insertii muzicale adecvate ale celor menționați. A existat și un stand cu cărți dăruite celor prezenți și pentru fiecare scaun câte un exemplar de ziar Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău.
O zi luminoasă prin înalta cultură degajată în public.participat valoroase personalităti judeteane: sculptorul Gheorghe Alupoaiei, dr.Valeriu, Lupu, prof. Teodor Praxiu, prof. Petruta Chiriac, poetii: Mihai Apostu, Ioan Mâcnea, Gabriela Ana Balan, membrii Asociatiei ,,Artă, Traditie, Cultură” Bârlad și alti oameni valoroși de cultură din tară de la Bacău, Iași, Bârlad, Vaslui, Vetrișoaia, Codăești, Podu Turcului și alte localităti.
Vezi articolul: Meridianul nr. 43, joi 31 octombrie 2019