Ansamblul Folcloric “Privighetorile Zeletinului”

Concert de Colinde-Frumușelu

Am fost invitați de a susține un concert de colinde la Biserica Sființii Voievozi Mihail și Gavril, Frumușelu. După încheierea concertului, preotul paroh Costică Ivan a spus:
”Astăzi, 25 decembrie 2018, noi Pr. Ivan Costică și Credincioșii PAROHIEI FRUMUȘELU, comuna Glăvănești, județul Bacău, am avut marea bucurie de a avea în timpul SFINTEI LITURGHII, în Biserica Sfinții Voievozi Mihail și Gavril, membrii Ansamblului Folcloric “Privighetorile Zeletinului”,condus de mult stimatul D-l profesor Nicolae Popa, susținând la momentul Chinonicului, un concert de colinde tradiționale românești.

Apreciem dragostea și atașamentul unor membri ai Ansamblului care, deși sunt o parte dintre ei studenți, au participat în mod conștient și activ, cu toată dragostea pentru muzica liturgică, la cântările SFINTEI LITURGHII.

Amintim aici pe d-ra Ioana Evelina Dimitriu, absolventă a facultății de matematică și studentă la ” master” la Universitatea Al. Ioan Cuza-Iași și membră a Coralei”Universitas”al acestei unități de învățământ superior.

Întâlnirea cu acest ansamblu folcloric , este de fiecare dată o sărbătoare pentru satul nostru Frumușelu. O sărbătoare sprituală cu rezonanțe sufletești, care încântă inima și sufletul sublim și ai impresia că se unește cerul cu pământul. Am trăit cu toții sentimentul că suntem în compania corului angelic de deasupra”Peșterii Betleemului”. Cântecul lin și dulce al”Privighetorilor Zeletinului” a adus o rază de mângâiere în sufletele tuturor, făcând ca bucuria Nașterii lui Hristos, să fie un prilej de înălțare și frumusețe duhovnicească.
Vă dorim în continuare mult succes!

La mulți și binecuvântați ani!”
Cu stimă și considerație,
Preot Costică Ivan , preot paroh la Parohia Frumușelu-Protoeria Sascut